marți, 22 decembrie 2009

FolkFrate! 2009 - Nr.53


Ii multumim Gabrielei pentru frumoasele cuvinte scrise in postul anterior, se pare ca avem de ce sa venim in fiecare miercuri in IRON CITY.
Am avut un an plin, in care s-au intamplat destul de multe, si jos in club si aici pe blog. S-au spus multe, unele de bine, altele de rau, insa am incercat sa fim consecventi si sa cantam cat mai bine in fiecare miercuri.

si ca sa nu o lungim ... va multumim tuturor care ati venit la folkfrate!, tuturor care ati scris pe blog, unii de bine altii de rau, tutor celor care au cantat la noi si sper sa nu uit pe nimeni, este o ordine aleatorie:

Mircea Vintila, Dragos Boeru, Zoia Alecu, Alina Manole, Dinu Olarasu,Maria Gheorgiu, Titus Constantin, Adrian Cristescu, colegelor noastre care sunt aproape mereu prezente Nico si Cristinisima, Misu Calian si Trupa de acoperire, Emeric Imre, Razvan Krivach si SET-UL, Mihai Boicu, Ioan Mateiciuc, Ionut Mangu, Stefan Tivodar si Alex Nechita cu Aurica, Pustiu' sau Vlad Rulez, Gaza, Stalpu, Martu, Ioana Munteanu, Mircea Iordache, Bodi, Costica David, Alina Zaharia, Fram si Trupa Verde(adik Comanel, Jenica si Sorin) , Tapinarii, daca am uitat pe cineva ne aducem noi aminte si editam postul.

Le mai multumim celor care ne-au sutinut, aici trebuie sa ii numesc pe FolkBlog.ro, ForeverFolk.ro, HotNews.ro, E-folk, MixuldeCultura.ro, Letsrock.ro, iConcert.ro, Metropotam.ro, MetalHead.ro, BestMusic.ro, lui Valentin si prietenilor lui ca ne-au facut clip si tutuor blogarilor :) care au scris si au pus commenturi si ne-au vizitat pentru ca ne-au dat un imbold in plus pentru a canta in fiecare miercuri.

Va asteptam in IRON CITY la ultima seara folkfrate! din 2009, pe 23 decembrie, sa cantam ca in fiecare seara si sa facem impreuna a 53-a editie cu echipa FOLKFRATE! din 2009.

Va asteptam cu vin si cozonaci.

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Alternativ

Oameni buni... Am primit pe mail o cronica alternativa, a carei autoare se scuza spunand ca povesteste mai mult despre atmosfera si despre trairi personale deci nu e chiar o cronica. Cum noi suntem foarte deschisi si primim cronici alternative si de imprumut, va lasam pe voi sa comentati aceste trairi. Ah, si nu uitati, cronicile alternative sunt binevenite la folkfratearondgmailpunctcom.


Mysha.


"E bine în sens opus



Bate vântul și-mi răsucește zulufii în toate părțile, și pentru prima oară pe anul ăsta, pentru că am lăsat două ferestre și ușa de la balcon deschise, când intru în casă îmi miroase-a iarnă. E miercuri seară, de-abia am trecut pragul casei și mă mănâncă tălpile să plec, așa că plec. Miercurea trecută, deși nu voiam, pe la 9.30 veneam acasă și-mi impusesem să stau în casă. Orice-o fi însemnând și acasă...

Azi merg în celălalt sens, merg în sens opus și de-abia aștept s-ajung...

Am descoperit locul ăsta împreună cu cineva, dar el a ales o altă cărare și e mai bine așa.

Nu știu cum un bilet de tren folosit, o frunză, un șervețel, o floare trecută-n lumea celor drepți de-acum 7 ani sau orice alt nimic pot să-ți devină dragi, dar mie mi se-ntâmplă...

Așa mi s-a întâmplat și cu subsolul ăsta și habar n-am de ce: e negru și-ntunecat, are iz de nopți transformate-n scrum, e veșnic plin și înghesuit, și dacă știi să te uiți, vezi cum se plimbă prin colțuri singurătăți și melancolii de fum.

Și totuși...aici cărămizile negre și reci se lipesc de mine, și cred c-ar vrea să-mi țină un pic de cald. Știu că vor să-mi țină de cald...Ceața de fum din aer îmi coboară ca un văl moale peste ochi și-mi acoperă privirea, să nu mai pot vedea de jur împrejurul capului meu, să nu mă mai întreb atâta... Gândurile se scurtcircuitează, pentru că oricum sistemul e suprasolicitat de la atâta simțit. Am pielea de găină câteva ore-n șir, îmi simt inima bătând în fiecare centimentru al corpului, și câteodată le simt pe-ale celorlalți...La un moment dat o simțeam și pe-a lui...Sau poate doar mi s-a părut...Sau poate a fost o secundă de întâlnire, în punctul din care am luat-o în sensuri opuse...

Aici am febră, febră de rău - de rău de lumea aia, de afară. Am febră de dor – dor de munți, de vânt, de ploaie, de zăpadă pe gene, broderie fină de gheață în păr și de lună plină în ochi; ard de dor de tot ce-am iubit, de ce iubesc, dor de ce voi iubi cândva. Ard de dorul dorului de iubire...

Nu știu cum de se poate trăi așa, poate de fapt nici nu trăiesc în momentele-astea, poate doar mor sau mă pregătesc să mor...Sau poate mor în rest, când sunt afară, iar aici înviu, nu știu.

Știu doar că aici mă simt, simt, simt totul. Și aici mă bucur și mă doare. Culmea, câteodată mă bucur că mă doare! Oricum, simțitul și trăitul n-ar trebui să doară așa mult, nu tot timpul, și bucuria n-ar trebui să piște ochii așa...

Dar totul se răscolește și se-ntoarce cu dosu-n sus aici - între cărămizile negre, în subsolul unde mi-a rămas o părticică din suflet și unde aș vrea să mă pot întoarce în fiecare miercuri, pentru că mi-e atât de dor de ea și mă bucur ca un copil de fiecare dată când ne regăsim.

Stau pe cel mai comod, prețios, drag și vânat scaun din lume: lada roșie de bere, sau în colțul din stânga, unde mă fac una cu peretele. O fi el rece și negru, dar mă vrea și e dispus să-mi usuce lacrimile cu atingerea lui înghețată.

Lumea se strânge până când devine numai un culoar strâmt - între mine, cele două chitare și cei trei oameni care sunt pe scenă. Dacă el n-ar fi fost mai negru și mai rece ca peretele înghețat, aș fi putut să dau la schimb câteva nopți dintr-astea pentru o viață întreagă, sau pentru o eternitate. Aș fi putut să trăiesc sau să mor așa o eternitate, chiar nu mi-ar mai fi păsat de semantică și de nimic, nu mi-ar mai fi trebuit nimic... Oricum, acum nu mai contează, oferta a picat.

Prin culoarul ăla primesc luminițe, scântei sau focuri întregi, primesc o lume de emoție și o paletă de sentimente și senzații largă cât viața.

El din mijloc, deși azi e și el puțin răvășit, își atârnă chitara la gât de-un curcubeu, are luminițe nebune și frumoase în ochi și are o voce care, sunt convinsă, ar putea trezi și morții din somn. E drept, doar pe cei care se vor treziți, unii pur și simplu nu vor, nu se lasă...De fapt, el și ei (Cristina cea cu steluțe lipite de urechi și de priviri, Teddy cu degetele vrăjite și Johnnie cu jocul în ochi și cu săgețile veșnic pregătite) nici nu cântă cu vocea, ci cu sufletul.

Prin culoarul ăla strâmt se-ntâmplă un dialog din ochi care n-ar putea fi niciodată redat în cuvinte. Pur și simplu cuvintele s-ar ofili și ar cădea imediat ce-ar părăsi buzele. Așa că totul rămâne așa – doar cu note, acorduri, buze, cântec și ochi luminoși.

Azi, ca de obicei, sunt prinsă între zâmbet și lacrimă, ca-ntr-un fel de purgatoriu, și mi se plimbă în continuu prin vene frânturi: „tu, Iliadă, eu Odisee”... „pe un peron vechi de gară”... „rătăcind pe-același drum, în sens opus”...

Dar e-atât de bine...


Anamaria Gabriela"

vineri, 11 decembrie 2009

Persefona.... Asfaltinia si din cand in cand Climtermestra

Pe 9 decembrie a fost prima seara FolkFrate! dupa o serie de 3 concerte. Asa ca ne-am suit pe scena si am inceput a canta... Si am cantat toata noaptea vrute si nevrute. Pe 7 decembrie Valentin a postat pe youtube primul "clip" al piesei Persefona. Nu putem spune decat MULTUMIM, lui si prietenilor care l-au ajutat. Enjoy....




Mysha

sâmbătă, 5 decembrie 2009

De imprumut.........

Imi e destul de greu sa descriu noaptea de miercuri spre joi.
Ce stiu sigur insa e ca, pornita cu un concert PENTRU prieteni, a devenit progresiv, spre ziua, cantare INTRE prieteni. Si ca, pe deasupra, a fost si una cu totul atipica, dat fiind faptul ca mainile unora si vocile altora s-au lasat ghidate mai putin decat in alte dati de ordinea ”rationala” a cantecelor.

Am avut parte de Mircea Vintila + trupa Brambura = LOVE si echipa Folk Frate (Johnnie, Mysha si Teddy), in combinari de 3 luate cate 1 si alte combinatii. La asta s-au mai adaugat 66,(6)% din Trupa Verde, apoi Nico si cu mine (atat paralele, cat si perpendiculare). Plus experimente si aproximativ 2n+1 oameni care au ramas pana in zori (unde n = numarul de persoane care prind de obicei Cantecul Bufonului).
Si, cu toate astea, totalul incontestabil a fost o noapte fara pic de matematica, ba chiar cu exces de incarcatura lirica si emotionala.

Nu stiu cum au resimtit-o altii, insa mie mi-a zburat gandul de la multe din rautatile aruncate in stanga si in dreapta de-a lungul timpului si am avut senzatia ca s-a reusit, pe cat posibil, sa se imparta felii egale de bunastare celor care au venit sa asculte cu mintea deschisa.



Cristina Andries