luni, 22 martie 2010
Magda Puskas si Vali Moldovan
Soră de suflet şi de cântec a Tatianei, Magda Puşkaş s-a născut la Reghin, într-o zi de 14 ianuarie. Şi-a început activitatea în lumea muzicii încă din anii de liceu, făcând parte din grupul de folk Artemis al şcolii din acelaşi oraş.
Odată cu terminarea liceului, această trupă s-a destrămat, dar din ea s-a născut, în anul 1981, un nou grup format din Magda Puşkaş şi fosta sa colegă, Sorina Bloj. Cele două au continuat să cânte în cadrul Clubului Tineretului purtând numele Ecoul. Această colaborare s-a fructificat cu câteva piese de un real succes, cântate în turneele susţinute alături de Cenaclul Flăcara: La o cană cu vin, Din copilărie, Ardealul, Taina.
După încheierea colaborării cu Sorina Bloj, Magda Puskas şi-a adus aportul muzical în Cenaclul Flacăra alături de Tatiana Stepa, sub numele de Partaj, cântând împreună Desculţ prin zăpadă, Creion, Partaj, precum şi vechile hituri ale Ecoului.
După 1989, Magda Puskas şi-a continuat activitatea în Cenaclul "Totuşi iubirea". Se numără printre persoanele care au contribuit la resuscitarea folk-ului românesc de după anul 2000.
În prezent o putem vedea pe marile scene ale festivalurilor Folk You!, Om bun sau la diferitele concerte pe care le susţine în ţară. Cântă fie în recitaluri solo, fie acompaniată de colegul sau, Vali Moldovan din Baia Mare
Între anii 2006 - 2007, Magda s-a ocupat cu realizarea şi prezentarea emisiunii În căutarea folkului pierdut, de la televiziunea Orizont Tv din Baia Mare. A continuat munca începută, de această dată la televiziunea regională One Tv Transilvania, prin producerea, realizarea şi prezentarea emisiunii Gama Folk Major.
Actualmente, concertează constant în Ardeal, mai ales in cluburile din Cluj.
Din dragoste pentru publicul sau, ignorand distanta si drumul obositor, Magda Puskas vine pe data de 24 martie in Bucuresti pentru a ne incanta cu vocea sa plina de caldura, izvorata dintr-un suflet nespus de frumos.
Deci...
Miercuri, 24 martie ora 21.45 -Recital MAGDA PUSKAS si VALI MOLDOVAN, (Vali Moldovan este deasemenea o prezenta remarcabila in lumea muzicii folk}, in Club IRON CITYdin Bucuresti.
Adresa- Str. Blanari nr.21.
Intrarea 10 ron.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Felicitări pentru concertul de aseară! Din păcate nu am cronică completă pe blogul meu datorită unui incident neaşteptat. Pot în schimb să spun că până la 2 noaptea a fost parcă mai frumos ca niciodată ce s-a întâmplat în Iron City!
Un mare bravo pentru Magda, pentru Vali şi pentru echipa Folk Frate! :)
Ne revedem peste 2 ore pentru Proiectul Tivodar!
Trimiteți un comentariu