duminică, 7 februarie 2010

Supradoza de miercuri

Prietenul meu cel mai bun (şi nu e imaginar sau invizibil J, e în carne şi oase – e drept, mai mult oase) mă întreabă în fiecare săptămână: „Dragă, eu ştiu că tu eşti aşa, mai specială, că doar ne ştim de-o viaţă, dar explică-mi şi mie: de ce te duci ACOLO în fiecare miercuri? Îţi place să te chinui, să plângi, eşti masochistă, ce-ai?”.

E-adevărat, câteodată îmi place să mă chinui şi să plâng. Dar şi mai mult îmi place să zâmbesc, să râd şi să mă joc. Cele 5-6 ore de FolkFrate! au de toate. E drept, zâmbetul, râsul, jocul, lacrimile, dorul, durerea şi răul de lumea de afară se amestecă atât de bine aproape în fiecare miercuri, că nu mai ştii care, unde, cum şi cât e. Ştii doar că intri acolo, şi dacă eşti deschis să primeşti ce ţi se dă, pleci acasă cu tine în varianta îmbogăţită.

Aşa a fost şi seara asta de miercuri. La început a fost concert Sorin Taloş şi Tudor Raţ. Pentru că stau tot timpul în faţă, pot să văd foarte bine feţele tuturor, dacă mă întorc. M-am întors de câteva ori, iar peisajul era foarte frumos: un loc plin cu oameni care stăteau cuminţi şi sorbeau fiecare sunet şi cuvânt care venea de pe scenă, parcă şi străduindu-se să respire mai uşor, să nu tulbure muzica şi atmosfera. Pe mine m-a cucerit vioara lui Tudor, cu sunetele-alea atât de adânci, triste şi totuşi jucăuşe. Sorin e atât de firesc şi cântă din suflet cu un uşor accent care mi se pare adorabil. Concertul a continuat cu o invitată din familie: Raluca. Raluca are o voce superbă şi cântă şi zâmbeşte în acelaşi timp. E adevărat, zâmbetul ei e de multe feluri, de la solar la melancolic. Iar cu privirea „spune” la fel de multe ca şi cu vocea. Frumos, puternic şi rar.

După Sorin, Tudor şi Raluca a venit Dan, care pentru mine e un mister. Nu înţeleg cum cineva poate cânta în acelaşi timp şi la chitară, şi la muzicuţă, şi vocal, poate să şi zâmbească, să şi privească. El ştie cum le face pe toate, dar le face bine. Apoi a venit Johnny şi-au cântat împreună, iar eu am închis ochii şi am plecat puţin la Sighişoara şi m-am plimbat în straie curteneşti prin cetate.

Apoi Comănel, care avea un chef urgent de cântat, a urcat pe scenă cu blockflote, aşa că m-am întors din Sighişoara şi cred că am făcut şi eu un mic strip-tease in the night cu Verginica. Spun „cred”, pentru că la un moment dat nu-mi venea să cred ce văd şi ascult şi pluteam uşor. Pe scenă erau: Teddy cu basul, Mysha cu chitara, vocea şi pletele, Johnny cu vocea şi cu jocul de scenă, Comănel cu blockflote şi voce, Body cu...punga şi Dan cu muzicuţa. Şi când s-au terminat versurile, ca să nu se termine şi momentul ăla minunat, a început un duel: blockflote versus pungă, apoi a fost tri-el – când a venit şi muzicuţa. Iar apoi a fost mă-cel J muzical de cea mai bună calitate, spre bucuria urechilor noastre, ale tuturor de-acolo.

Cristina ne-a cântat cea mai nouă piesă a ei: Femeia copac, care sună...mi-ar plăcea să pot să găsesc o comparaţie, o metaforă, ceva, dar nu pot, e foarte greu de descris sau de explicat. Sună puternic şi foarte feminin, sună a revoltă şi a dor, a lumină, dar şi a întuneric, a iubire, tristeţe şi împăcare. Apoi am cântat şi noi cu ea, timid, Caută-mă tu. Iubesc piesa asta! Şi apoi a venit şi Vlad Rulez pentru momentul reggae al serii, urmat de nişte interpretări nemaivăzute şi nemaiauzite, care le-ar face pe Andre-le şi pe BUG-ii Mafia să se-nverzească de invidie.

La ore mici FolkFraţii au revenit în formulă completă pe scenă. Ei au cântat, noi am ascultat, eu m-am emoţionat - nimic nou...Când te scuturi de zăpadă – în ultimii 10 ani, cred că nu mai ascultasem piesa asta decât o dată, şi în adolescenţă era una dintre piesele mele preferate; m-am lăsat dusă şi de Trenul dragostei, poate chiar până prea departe. Mysha a cântat o piesă pe care n-o mai auzisem niciodată, şi nici nu ştiu cum se numeşte, dar e superbă. Teddy care ne-a reamintit că uităm cam des că N-avem nevoie de foarte multe ca să fim fericiţi. Au fost şi cântece de pahar, şi Johnny cu un memento mori care mi-a făcut pielea de găină...

Şi mi-am dat seama că de-acum o să fiu bine: „Cineva, inaintea ta”, oricine-ai fi tu, a făcut cam tot ce se putea face de rău. Aşa că te-aştept pe tine, ca să faci de bine...

Miercurea FolkFrate! e seara mea de supradoză de sentimente şi senzaţii. Şi e o supradoză pe care o recomand cu inima deschisă. Dar nu oricui, nu-i pentru oricine. E numai pentru cine ştie să asculte - nu să audă, să vadă - nu doar să se uite. E pentru cei cărora le place ploaia cu soare şi zâmbetul amestecat cu lacrimi. Mai simplu: e pentru cei care ştiu să simtă.

Un comentariu:

Kronstadt spunea...

Concert Folk pentru bolnavii de la Hospice.

va rugam daca sunteti dispusi sa publicati o stire despre acest eveniment pe site-ul dvs.

O zi buna

http://kronsport.ro/evenimente/2868-concert-folk-26-feb.html