joi, 7 ianuarie 2010

Dependentă, nu vreau să mă vindec



Salutare tuturor! Numele meu e Gabi, sunt dependentă de serile FolkFrate! și n-am nici un chef să mă vindec!

Acum, mai în glumă, mai în serios: miercurea trecută mi-am dat seama că-mi lipsea ceva. Era miercuri, era seară, iar eu stăteam cuminte acasă. Ceva era în neregulă. Iar duminică, ușor deprimată, ca tot omul, că s-a terminat cu vacanța și cu leneveala, m-am surprins consolându-mă cu gândul că lasă, vine ea, seara de miercuri...

Și a venit. Prima seară FolkFrate din an, și ziua lui Johnny (La mulți aaaaaaani!), care sper că s-a simțit răsfățat și drăgălit. Seară de sărbătoare, cu energie și zâmbete, același loc aglomerat și alte suflete cărora bănuiesc că le-a lipsit și lor ceva miercurea trecută. Nu știu datorită cărui fenomen, subsolul negru și foarte rece – la propriu! - se încălzește după un timp, și nu e doar de la licorile etilice.

Seară de lacrimi și surâs și de momente dintr-alea, când se-nvârt așa multe senzații prin tine, că ți-ar veni să le urli ca să zboare afară, dar singururele aripi pe care pot să li le oferi sunt cuvintele, care par foarte stângace, strâmbe și sărace. Așa că te lași pe mâna muzicii ca să le zboare afară din tine. De fapt, nu pe mâna, ci pe vocile și degetele celor patru: Mysha, Johnny, Teddy și Cristina.

A fost frumos: ne-am îmbrățișat, ne-am zâmbit și ne-am urat de bine, am cântat toți pe mai multe piese, și pentru câteva momente eu am avut senzația că nu suntem în Iron, ci undeva în vreun prici sau prin sala de mese a cine știe cărei cabane din Bucegi sau de aiurea.

A fost și greu, pentru că se-ntâmplă câteodată să vrei să faci sau să spui ceva ca pe omul de lângă tine să nu-l mai doară și să nu mai plângă. Și-apoi îți dai seama că aproape orice-ai putea spune sună stupid și inutil și nu poți decât să-l iei în brațe sau să-l ții de mână și să lași durerea să se scurgă-n lacrimi.

Și a fost și neplăcut pentru câteva momente, când pe o minunăție de piesă, cetățenii excesiv de turmentați din spatele meu s-au decis să producă propriul lor moment artistic.

Dar după aia Johnny ne-a făcut pielea de găină cu Nebunul de alb și eu, una, am uitat de orice neplăcere; și a fost și Cristina cu Caută-mă tu, și apoi împreună cu Teddy, cu What's up, iar ascultându-l pe Mysha, chiar începuseră să mă doară și să mă usture ochii de lumina stelelor. Apoi m-a luat și inima...


Dar m-am obișnuit, e-un ecou firesc... al serilor de miercuri, și chiar dacă mă repet: e-atât de bine...




As adauga doar La multi ani tuturor celor pe care ii cheama Ion, Ionut, Ioana, Ionela etc etc. si faptul ca miercurea viitoare vine M.I.S.H.U. Abia astept sa cantam impreuna din nou. Pe miercuri


2 comentarii:

Vlad spunea...

Si asa a - nceput anul... Si anul va fi bun ... :) Va pup !!!!

Oana Monica Nae spunea...

Buna dimineata,

Vin cu o rugaminte la voi. Se poate sa postati pe site-ul vostru acest link: http://tatianastepa.blogspot.com/ ? Este un blog in memoriam Tatiana Stepa, proaspat terminat. Doar daca se poate.

Va multumesc!