Dintre toţi Ionii din România cel mai drag ne este al nostru
coleg Johnnie. Aşa că astăzi este motiv de sărbătoare în echipa FolkFrate!
La mulţi ani, Ioane!
Va lăsăm cu o lectură peste care am dat pe pruteanu.ro ,
astfel aflăm şi noi mai multe despre originea lui Ion!
"Bună seara. Fizica ne învaţă că Ionii sunt nişte
particule care CONDUC. Are dreptate.
Tot fizica ne mai spune
că "o ciocnire poate rupe uşor legătura slăbită între Ioni – şi aceştia devin
independenţi".
În jurul nostru, legăturile dintre Ioni ba se
rup, ba se refac, e ca un fel de tarantelă sau, ca să fim mai neaoşi, ca un fel
de tananică. De fapt, şi legăturile dintre Dumitri, Alexandri, Tudori, Virgili,
Adrieni şi alţii se rup şi se refac în neştire, dar noi azi vorbim de Ioni.
Ionii, mai spune
manualul, pot fi pozitivi sau negativi. Din păcate, în viaţă lucrurile nu-s
totdeauna ca în cărţi, fiindcă, nu ştiu cum se face, dar noi am avut parte mai
mult de ioni negativi.
Om
mai
trăi şi-om mai
vedea.
Cam asta ne grăieşte
fizica despre Ion.
Să trecem la antroponimie şi, după aceea, la etimologie.
Se pare că Ion este
numele cel mai răspîndit de pe glob (desigur, în variante specifice diferitelor
limbi). Numele Ion ne vine din ebraicul
Iehohanan, redus la Iohanán.
Acesta este compus din două părţi: Io: prescurtare obişnuită pentru
Iehova (Dumnezeu) şi verbul hanan: a avea milă, a face favoare (din care
verb se şi trage numele Ana) – deci
traducerea lui Iohanán
este "Din graţia lui Dumnezeu; Dumnezeu s-a îndurat", adică o formulă de
mulţumire adresată Cerului de părinţii care-şi doreau foarte mult un copil. Din
acest străvechi Iohanán
au derivat, mai întîi la greci Ioánnes,
apoi la latini Iohánnes.
De aici, mai ales după secolul IV
d.Cr., dar, cu sporită
intensitate, după anul 1000, numele s-a răspîndit în toată Europa: la nemţi
Johann (sau Hans), la englezi John, la italieni Giovanni (sau Gianni), la unguri
Janos, la ruşi Ivan, la cehi şi polonezi Ian, la olandezi tot Ian, la francezi
Jean, la spanioli Juan, la irlandezi Sean, la armeni Horbanés
apoi Ovanes, la arabi Hana, la greci Iannis etc. La români, o primă atestare
documentară a numelui ar fi cea din 1247, în Diploma Cavalerilor Ioaniţi,
care vorbeşte de un conducător pe nume Ioan, cneaz al unei formaţiuni de prin
nordul Olteniei. Variantele româneşti ale numelui sunt nenumărate; alături de
cele două principale (Ion, cea populară, şi Ioan, cea cultă) exista Ioanete,
Ioncea, Ioncel, Ivancea, Ivaşcu, Iova, Itu, Ianache, Enache, Iancu, Ene, Encea,
Oancea, Oncică
, Oniciu, Ioanid, Ioanichie, Ioniţoiu,
Ioaniţoaia, başca puzderie de diminutive şi hipocoristice*:
Nacu, Nelu, Nela, Nică, Nica, Cica, Nilă, Niţă, Niţu, Onaş, Onăşel, Nucu, Oana.
La acestea se adaugă nume de familie care-l conţin pe Ion, produse de influenţa
greacă: Caragiani, Caragiale, Caraion, Carianopol, Papaiani, Mavroiani ş.a.,
precum şi variantele datorate înrîuririi apusene: Jana, Janina, Gianina, Giani,
Geanu, Gioni etc. După opinia lui Ion Aurel Candrea, numele Ion ar predomina, pe
meleagurile noastre, în proporţie de 70 la sută, dar Graur găseşte exagerată
estimarea; în statistici locale, Cristian Ionescu citează proporţii de circa 30
la sută.
Stimaţi oameni cumsecade
,
continuăm mîine, seară bună!
(297-07.I.1998)
IOANA şi
ION
(2)
Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, bună seara şi la mulţi ani celor
sărbătoriţi azi. Eu mi-am început încă de ieri mica lucrare asupra sferelor
anecdotice, etimologice, mitologice sau folclorice înglobate în străvechiul nume
Ion. Nu-mi rămîne, cu voia dv., decît să continuu azi.
În mitologia greacă,
Ion a fost fiul, de o legendară înflăcărare şi
impetuozitate, al lui Apollo şi al Creusei, şi a domnit peste pămînturile care
i-au păstrat numele: Ionia şi, de la acestea, Insulele Ionice şi
Marea
Ionică,
în vestul Greciei.
Victor Kernbach
menţionează şi o divinitate folclorică a mitologiei româneşti, pe Ion Sîntion,
frate de cruce al lui Crăciun, arcaş şi eliberator al divinităţii supreme.
Nicolae Densuşianu îl punea în legătură cu zeul Ianus, cel cu două feţe,
bizuindu-se pe quasi-coincidenţa zilelor celebrării. În creştinismul popular
românesc, lui Ion Sîntion i s-a substituit, tîrziu, figura Sfîntului
Ioan Botezătorul, deşi nu au nimic comun.
Credinţa spune că minunea
cea mai de seamă petrecută după ce Sfintul Ioan l-a botezat pe
Mîntuitor a fost aceea că s-a sfărîmat contractul prin care Adam îşi vînduse
Diavolului sufletul său şi pe al urmaşilor săi.
În Bucovina, se spune că
de Sînt-Ion se "botează gerul", adică începe să se moaie, şi vremea se îmbună.
Aşa să fie! Tot în acea zonă, se socoteşte că Sf. Ioan Botezătorul este
patronul pruncilor, care-i păzeşte de nenorociri. În Ardeal, se zice că dac-a
venit Sîn-Nicoară pe cal alb, pleacă Sînt-Ion pe cal negru, adică se "înfrînge"
iarna, se duce. Aşa să fie! În Muntenia, era datina de a se boteza de
Sînt-Ion, cu agheazmă, şi viile, grădinile, vitele şi ogoarele. Tot aici, în
sudul nostru cel de toate zilele, Simion Florea Marian nota că Sfîntul Ion se
serbează mai mult de către femei, fără bărbaţi, fiindcă
aceasta ar fi ziua, citez: "cînd femeia e tot aşa de mare ca şi bărbatul". Am încheiat
citatul şi zic iar: Aşa să fie!
O legendă care
circulă în toate provinciile româneşti şi care s-a transformat şi în colindă,
spune că Sînt-Ion a fost blestemat de maică-sa să se
prefacă în fiară de pădure. El s-a transformat în pui de căprioară şi trăit
astfel 9 ani şi 9 zile. Apoi, s-a făcut din nou om, a înălţat o mînăstire şi
abia după aceea l-a botezat pe Isus Cristos, zice legenda noastră.
Dar de "iordănitori" aţi
auzit? Ei sunt, în Muntenia, un fel de colindători de Sf. Ioan, care-şi încep
umbletul încă din seara de Bobotează. Merg prin case, cîntă Iordanul (ceea
ce cîntă şi preotul în ajunul Bobotezei) şi "iordănesc", adică
stropesc pe membrii familiei cu apă sfinţită şi apoi îi ridică în sus de trei
ori. (Prin unele părţi, acest obicei se mai numeşte şi
"vălărit") !Pe Ioni sau pe
Ioane, dacă-i prind "iordănitorii", îi duc pe sus la gîrlă sau la fîntînă ca
să-i "scalde"; în cazuri mai bune, Ion sau Ioana scapă doar cu cîteva găleţi de
apă turnate în cap. Numai dacă-i cinstesc foarte-foarte bine pe iordănitori
reuşesc să rămînă neiordăniţi.
Dar bag seama ca şi eu vă
iordănesc cam de multişor. E cazul să mai mîntui.
Tuturor Ioanelor şi
Ionilor, pozitivi, negativi sau neutri, mai mari, mai mici sau mai egali, doar
trei vorbe le mai spun: SĂ FIE FERICIŢI!"
George PRUTEANU